Bun venit în Homeopedia !

De la HomeoPedia
Versiunea din 28 octombrie 2019 06:35, autor: WikiSysop (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

AUTORIDATELUCRĂRIREMEDIIREPERTORIISIMPTOMETEORII


IMAG-0000.JPEG

IMAG-0001.png DUHUL REMEDIULUI

HRISTOS  A  Î   N   V   I   A   T   !

Specificitatea Homeopatiei

• Homeopatia e singura disciplină medicală în care rezultatele depind în mod exponențial de cunoștiințe. Cunoștiințele pure, integrate, iar nu caltatea bazelor de date sunt poate la fel de importante ca experiența. Aceasta se poate proba, ca de miliarde de ori în sute de milioane de instanțe, pe un interval de referință de peste două secole. Dr. Edouard BROUSSALIAN citează un coleg, care “trăia pentru homeopatie” și care răspundea într-o secundă, întotdeauna cu numai două cuvinte, de pildă plantago major la întrebarea “Maestre, am răgușit brusc la Grenoble, ieșind din casă pe un vânt dinspre munte. Sunt la farmacie. Ce iau ca să-mi treacă pe loc ?” E drept, pacientul era cunoscut. Dar o asemenea specificitate și eficacite nu sunt posibile în alte discipline medicale.


• Vindecare : simptomele se corectează, doar bolile cronice se vindecă. Doar homeopatia tentează și vizează întotdeauna vindecarea. Aceasta nu se poate obține prin “servicii medicale” și nici chiar prin monștri de repertorii, ca Synthesis, de software, ca RadarOpus sau motoare manipulatoare de supraveghere/control/spionare (căutare) ca Google. Trebuie lucrat. Implicarea etică, umană și profesională a unei ființe sunt probabil mai necesare decât în orice altă disciplină medicală. Nu oricine poate “încerca” un remediu, care e o istorie vie condensată. Dr. Francis PEABODY a spus-o, “The secret of patient care is caring for the patient ”. Exact ca în ortodoxie, la atâta har putem pretinde, câtă înțălegere avem pentru aproapele.


• Homeopedia este homeopatia practicată, ca vindecarea, dinspre interior spre exterior. Nu se poate impune un curs, o “(de)formațiune”, un tratat sau o lecție. Homeopatia începe cu homeopedia, când e simțită cu inima. Ca și ortodoxia. Aceasta se poate studia oricât dar nu se poate “învăța”. Trebuie simțită cu inima. Atunci abia homeopatia aceea este cardinală. Homeopatia cardinală duce drept, din inimă, singurul loc cu care nu se poate minți, cum zicea Dostoievski, spre bunăvoința Celui pe care-L primim acolo.


• Homeopatia nu e Hahnemann, care a mimat “descoperirea” ei și a insistat pe vis vitalis ca să inverseze, voit, și mincinos, realitatea. Nu Domnul “manifestă” vis vitalis, și nici invers. Harul Domnului este totul. Nu se poate organiza o teorie oricât de vastă care să cuprindă întregul, de nepătruns. Domnul Singur ne poate acorda câte o intuiție, dar niciodată mai mult decât harul înțelegerii parțiale, care va rămâne în veci o parte incomensurabil de mică a întregului de nepătruns ca gândul Lui. Poate de aceea mântuirea este țelul nostru, unirea cu El, de care ne-am desprins voit. Reducerea darului Lui la un principiu ca vis vitalis este un astfel de reducționism vinovat, căci e voit, samavolnic.


• Empatie : Homeopatia o cere dar nu o reprezintă. La fel, homeopatia cardinală are specificitatea de a o înlocui prin cardinalitate. De aceea principala mea dificultate este nu atât aceea de a combate detractorii homeopatiei cu “o lucrare în care Dumnezeu nu se dezminte” și a trata aberațiile celor care o reduc la “magie”, “placebo”, sau “apă chioară”. Mi-a fost cel mai greu să explic ce fac chiar fraților, care se uitau chiorâș până și la Sfântul care a vizitat Tibetul, întrupând ortodoxia printre entitățile demonice de pe-acolo, care se retrăgeau rușinate... Iar teologilor și trăitorilor care o resping, pe care nu i-am redus niciodată la “detractori” ci i-am ascultat cu mare folos, le dedic situl acesta.


• Unicitate și unicism. Homeopatia nu se poate aplica individual, ci se creează de fiecare dată. Nu sunt atâtea sute de remedii “mari” policreste, trei mii ca în Synthesis, cinci mii ca în marile farmacii, opt mii ca în RadarOpus 2.2 sau cinci zeci de mii. Remedii noi apar, sunt caracterizate și supuse procedurilor de proving pentru a intra în materii, în fiecare zi. “Omul și remediul” se numește complicat simillimum, respectiv gradul patru de reprezentare a suferinței umane în repertorii, sau, ideal, unicism. Un remediu dat de software, de repertorii, sau de Google nu poate fi “încercat”, sau atunci « încercarea » aceasta nu se mai numește homeopedie. Homeopatia cardinală propune în fiecare “teren” și în fiecare situație clinică dată un remediu unic, chiar dacă acela nu e un simillimum, iar acesta este creația “matricii de sens” definită unic de relația medic pacient, în universul de valori garantat de voia Domnului. Această garanție face din homeopatie homeopatie cardinală, un domeniu din care Dumnezeu nu se dezminte.


• În fine, homeopatia, de la apariția homeopediei, nu se mai opune doar allopatiei ci medicinei care nu merge în același sens cu firea, ci contra ei, să-i zicem deci, medicină antipatică. Homeopatia reprezintă prin aspectul ei cardinal, adică prin faptul că Dumnezeu nu Se mai dezminte în ea, chiar ca ortodoxia, “firea omului”, Cultura Duhului...

„ Cercaţi duhurile “ !

1 In 4:1-3

IMAG-0001.png ( citatul exact este de luat ca mai jos din Epistola Sobornicească Întâia a Sfântului Apostol Ioan, în traducerea ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania )


IMAG-0001.pngIubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci puneţi duhurile la'ncercare, dacă sunt de la Dumnezeu ; pentru că mulţi profeţi mincinoşi au ieşit în lume. “ 

( Pr 14:15, Mt 7:15, Lc 21:8, 1 Tes 5:21, 1 In 2:18, 2 In 1:7, Ap 2:2 )


IMAG-0001.pngÎntru aceasta să cunoaşteţi voi duhul lui Dumnezeu : fiece duh care-L mărturiseşte pe Iisus Hristos ca venit în trup, este de la Dumnezeu ; “ 

( In 1:14, 1 Co 12:3 )


IMAG-0001.pngşi fiece duh care nu-L mărturiseşte pe Iisus, nu este de la Dumnezeu ; el este al lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi acum chiar este în lume. “ 

( 1 Co 12:3, 1 In 2:22, 2 In 1:7 )


 IMAG-0001.pngSpre aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. “ 

( 1 In 3:8 ).

Homeopatie cardinală

Homeopedia este homeopatie cardinală.

În ciuda criticilor, multe foarte grave, venind chiar din toate direcțiile, homeopatia se practică azi, peste tot, așa cum am demonstrat, ca din negura tuturor timpurilor.


Într-adevăr, homeopatia a fost plagiată, nu a început în biblioteca guvernatorului mason Brukenthal, în palatul acestuia din Sibiu, și nici la Avrig, ci în același teritoriu, în orizontul numit Europa Veche, al Civilizației Danubiene, Danubian Civilization (DACI) cu mii de ani mai înainte.


O mărturie scrisă, afirmând explicit principiile similarității, și cele ale invarianței obiectivului terapeutic cu dimensiunea este dialogul platonician Charmides. Acolo Socrate povestește acelui tânăr cum era el îngrijit de medicii care foloseau, cum inspirat traduce marele filosof european Constantin Noica, cele “ dintre ale lui Abares din Miazănoapte “.


Grecii, aceia care și-au apropiat rolul civilizator al vlasgilor ( pelasgilor cum îi numeau ei ) după ce au invadat leagănul Europei Vechi, fabricând “ miracolul grec ” care nu era de altfel nici miracol și nici grec, ci doar cultura vlasgică a legilor frumoase și cea a dreptății cea de toate zilele, îi ziceau medicina lui Abaris (grecizat) Hiperboreanul.


Aceasta nu s-a oprit la noi nici până azi, ba chiar s-a răspândit continuu în toată lumea, cum am demonstrat încă în volumul 1 din Vlasgica. Mircea Eliade a explicat că suntem singura civilizație continuă din neolitic, care s-a răspândit continuu prin continuitatea ideilor, credințelor și sentimentelor noastre religioase.


Cred chiar că actualmente sunt peste tot în lume mai mulți homeopați decât medici. Dar e adevărat, din ce mai mulți medici devin homeopați după cursuri post-doctorale de specializare. În Franța de pildă, unde am studiat-o cu folos, cursurile se întind pe trei ani, care sunt încheiați cu o lucrare de diplomă prezentată public, cu un titlu oficial numit, foarte ipocrit, ca mai toate la franțuzi, “orientare” și cu un drept de practică în cabinete și spitale.


Lucrarea mea de diplomă de homeopatie postdoctorală, o monografie din 2009, probabil încă accesibilă pe Scribd, chiar dacă după vreun Paywall, fiind fondatoare pentru o nouă concepție teoretică, fundamentând homeopatia, s-a numit « Un remède cardinal : IRIS VERSICOLOR »


Statele Unite ale Americii, țara tânărului profesor de medicină James Tyler Kent, un om profund credincios, devenit homeopat, probabil cel mai mare care a existat, au cunoscut o situație paradoxală : în vremea profesorului (de anatomie înainte de homeopatie), în Americi erau mai mulți homeopați decât doctori în medicină.


Chiar American Medical Association (AMA) a apărut doar ca o reacție de împotrivire organizată contra acestei situații de fapt, cum se vede din statutele ei fondatoare. E de necrezut, dar chiar dovada că ai fi vorbit cu un homeopat te excludea de jure din AMA. Stalinism for all seasons, ce superb avant la lettre ! Cel mai greu lucru pentru comunism, spune gluma, este să-și prevadă propriul trecut...


Gelozia absolvenților de Medical Schools americane, care sufereau de o problemă de statut, aceste Medical Schools de peste ocean fiind mai slabe decât universitățile din organizarea medicinei oficiale în Europa, a continuat. Homeopatia lui Kent, rămasă fără practicanți, a sărit efectiv două generații în America de Nord, față de anii lui Kent când erau sute de clinici și zeci de mii de practicanți.


Actualmente, medicina oficială americană, și chiar organismele ei de control ca Food and Drug Administration care și-au pierdut independența academică în actualul Zeitgeist atacă pe toate căile învățământul, literatura, practica și producțiile homeopatice.


Aceasta se petrece probabil nu doar din considerente pur economice, sau, Doamne ferește, etice, ci chiar din satanismul devenit evident în lucrarea sa organizată împotriva umanității și întregii creații a Domnului. Să luăm aminte ! Dacă Hristos a venit printre noi este ca să strice lucrările diavolului :

Spre aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. “

(1 In 3:8).


Iar realitatea clinică este că milioane de pacienți beneficiază în toată lumea, zilnic și în mod evident de tratamentele ei, care sunt imediate, spectaculare și în multe cazuri salutare. Subcontinentul indian singur numără peste un milion de medici practicanți homeopați.


Un prim mod de a aborda orice critică a acestui fapt evident este că aceste beneficii ale celei mai complete, subtile, inteligente și cuprinzătoare medicini pe care cu harul Domnului le cunosc nu pot fi rodul numai al unor înșelări ori demonizări, unor magii simpatice sau unor vrăji.


Vă asigur, cu toată sinceritatea apoi cu toată răspunderea, chiar nu cunosc printre dascălii remarcabili pe care i-am avut, ca marele profesor Bungetzianu, ca doctorul Allier sau ca marele pediatru Grandgeorge, pe cineva care să facă sau să fi făcut vreodată vrăji, magii, descântece, sau orice altceva, orice altceva decât medicină.


Iar după masonul Samuel Hahnemann în vârstă atunci de 22 ani, la intrarea sa în loja din Sibiu în Transilvania, deci cam din 1777, sau din 1778 (1779 ?) practica homeopatiei este chiar oficializată în mod "canonic". E drept, în 1776, la 1 mai s-a oficializat în Bavaria mișcarea satanică Illuminatenorden, al cărei impact nefast nu încetează să se manifeste peste tot, azi, după acum îndată 244 de ani.


Actori grei, cum ar fi medicina industrială (care pierde venituri), medicina "allopată" (corect ar fi antipatică) bazată pe substanțialitate, informatică și energetică (azi toate industriale apoi oficializate agresiv), medicina cea greoaie (care prin concurență pierde autoritate), autorități științifice (care privesc ostil realitatea considerată altfel decât în paradigmele lor), o resping foarte agresiv.


Autoritățile medicale, vândute puterii uzurpate în statele moderne de grupuri bine organizate de interese mafiote, o diabolizează, o derambursează, o interzic în universități și prin “consilii de ordine”. Universitățile au o atitudine mixtă, dar tot mai multe nu fac decât să se plieze ucazurilor, desigur iraționale, abuzive și ilegale.


Iar puținii entuziaști rămași, cei ce se opun eroic iraționalității rampante a mediului intelectual și oficial tot mai poluat, cu discursuri radicalizate spre fundamentalisme, din care cel mai crunt este cel ateist, sunt reduși la argumentul “ dacă și noi închidem, cum cererea e atât de mare, vor intra șarlatanii cu oferta lor în locul nostru “ ...


Apoi până și părinții ortodocși cei mai respectați, chiar sfinți ca sfântul Paisie Aghioritul (care o consideră demonică), o seamă de catolici, etc., o resping în mod copios, organizat și cu un entuziasm demn de cauze adevărate.


Dar Domnul îngăduie ca în ciuda tuturor acestor fapte, homeopatia să continue să fie activă ca alternativă reală, eficientă și cerută tot mai mult și chiar tot mai strigător de cei ce suferă, bolnavi, deznădăjduiți, respinși de "sistem", sau pur și simplu doar curioși.


Suntem prin urmare în Zugzwang...


Să fie oare astfel homeopatia cenușăreasa cunoștiințelor medicale ? Cred că nu. Sincer, este regina !


Mulți practicanți ai homeopatiei sau doar cei tratați prin homeopatie se simt atacați sau doar dojeniți frățește pentru ceea ce li se spune că ar fi vrăjitorie, idolatrie, închinare la necurat, ascultare de necurat, înșelare, chiar mai rău, rușine, abjurare, până ce se năucesc, se smintesc de nu mai știu unde sunt.


Ori ar fi nedrept pentru ei să nu știe faptul că înșiși părinții noștri nu au tranșat între ei cum stau lucrurile sau în ce duh. Până ce fiecare dintre noi nu cercetăm duhurile cu duhovnicul nostru și până ce cunoașterea fără nici un duh de ceartă sau dezbinare nu învinge, întru Hristos, în duhul Adevărului, să citim mai departe :


Aceasta aflați aici, ce anume este homeopatia prin explicații bazate pe cardinalitate, definită drept trăsătură originară a realității


Cardinalitatea e realitatea originară, unde nu a intervenit duhul căderii.


Temelia, explicația, forța, câmpul și potențialul homeopatiei, care sunt cu toate și în chip definitoriu unice au acest cuvânt explicativ care poate da socoteală de majoritatea valorilor ei.


De asemenea practica noastră a homeopatiei este bazată pe cardinalitate în toate detaliile, de la simptomul cardinal la rolul cardinal al apei și la natura cardinală a remediului unicist.


Cardinalitatea nu e doar un cuvânt vechi folosit într-un sens nou în câmpul de studii al fenomenologiei homeopate ci o nouă înțelegere a realității în care grija pentru măsură nu mai ignoră ierarhiile explicative care sunt naturale, în dauna respectării lor.


Pentru a facilita înțelegerea metodei noastre bazate pe teoria cardinală să admitem dintru bun început că înțelegerea cardinală nu i-a lipsit lui Samuel Hahnemann când acesta își formula falsele sale “descoperiri” drept principii și axiome.


Acest “descoperitor” a mascat însă artificial caracterul natural al fenomenelor homeopatice sub formulări în aparență experimentale, și de aceasta a ignorat voit cel puțin patru reali descoperitori care l-au precedat, între care faimoșii Paracelsus și Johannis Baptist Van Helmont.


Din fericire, Kent, care a priceput falsitatea lui Hahnemann în acțiunea sa ideologic masonică de a goni pe Domnul din fenomenologia homeopatică prin toată artileria grea a “arcanologiilor” sale, complicând până azi înțelegerea ei, a restabilit adevărul.


Kent a afirmat chiar că :


nu se poate face homeopatie fără teologie“.


A explica homeopatia prin cardinalitate e doar aparent complicat, deoarece ea este fundamental naturală, universală, și chiar exemplară, ca o aplicație imediată a structurii fine a realității ultime.


Cardinalitatea este ceva mai mult decât similaritate, decât self-similiaritatea specială, pur morfologică, aceea care este genetic invariantivă în raport cu dimensionalitatea ( fractalitate ), sau chiar mai mult decât vreo asemănare ca acelea din teoremele geometriei triunghiului, sau mai mult decât topologiile din homuncularitate.


Cardinalitatea este “ pars pro toto in omnibus


Natura numerelor, care nu este doar ordinală, ca de exemplu în ordinea diluțiilor, ci mai ales cardinală, ca în cardinalul oricărei mulțimi, este o paradigmă desăvârșită a cardinalității. Cercetările lui Georg Kantor, deși acest geniu a sfârșit nebun (e drept, altfel decât Nietzsche sau chiar Wittgenstein) sunt o punere în lumină puternică a naturii cardinalității, more arythmetico.

Etyma

Asemănarea și paradigmele ei sunt descrise de rădăcini arhistrăvechi.


Numele însuși al homeopatiei nu provine de fapt dintr-un postulat, axioma aceea hahnemanniană definitorie a „similarelor“, “vis vitalis”, “dynamis” sau alte bazaconii.


Ci numele homeopatiei decurge, în chip minunat, chiar din acea „ parte întreagă “ mult mai fundamentală decât similaritatea, care este „ pars pro toto in omnibus “ sau cardinalitatea, în sensul de asemănare într-o singură direcție, adimensională, aceea a originii, a tuturor aspectelor particulare ale Creației.


În greaca veche, într-adevăr, putem interpreta foarte limpede cuvintele όμοιος ( hómoios ), care este „ asemănător “ și πάθος ( páthos ), care este „pătimire sau suferință“, ca pe o cardinalitate, deci ca pe o direcție esențială a vieții.


Cardinalitatea însăși provine direct, ca origine a numelui, dintr-un străvechi radical notat de Julius Pokorny *k̂ērd (k̂ered-), k̂erd-, k̂r̥d-, k̂red- ( ca lemmă 934 ) care înseamnă, desigur, în principal, „ inimă “, iar mai de mult însemna „ țâțână “ dar și „ cârd “, „ chiept “ și „ crez “.


Ortodoxia homeopatiei

Homeopatia este o disciplină ortodoxă plagiată de un “descoperitor” tânăr de 22 ani care, odată intrat în masonerie la Sibiu, unde lucra pentru uriașul bogătan sas, baronul Brukenthal (guvernatorul iluminist și “illuminat” al Ardealului) a ascuns plagiatul fondator în tot cursul lungii sale vieți, încă 65 ani. Tot astfel a procedat alt “illuminat” mai târziu, “inițiat” de matematicieni iezuiți, și e vorba desigur de “geniul” încă atât de hugely hyped, Albert Einstein, lucrătorul de la oficiul din Berna pentru brevetat pistoale cu dopuri.


O seamă de critici, mai mult sau mai puțin onorabili sau mai degrabă mai puțin cunoscători ai subiectului pe care îl discută, afirmă că homeopatia nu are loc în ortodoxie. Unii chiar o afurisesc. Nu mai comentez detaliile argumentelor de autoritate pe care de altfel nu o contest. Ar fi păcat.

Dar îndrăznesc să spun, cu binecuvântare, ceea ce știu. Noi fiecare ne vom putea forma liber impresia pe care Domnul ne-o îngăduie, iar cu voia Lui, vom cerceta duhurile și ne vom îmbogăți sufletește întru Adevăr, oricum Îl vom afla căutând cu o inimă curată.


Părintele Rafail (Noica) a observat însă că în imnologia din Săptămâna Mare, începând cu Sfânta și Marea Luni, noțiunea de homeopatie, prin înțelesul că Hristos a pătimit asemenea cu noi, apare, chiar de mai multe ori.


Ori din Cultura Duhului noi știm și că ortodoxia este chiar firea omului. Să fie atunci firea omului străină acestei asemenea pătimiri, întru mântuire, a naturii noastre umane, decăzute ? Hristos este cu mult mai generos, afirma, teologal, Petre Țuțea : Mântuitorul nu interzice aspirația spre desăvârșire a credinciosului. Deci unde oare vom găsi cuvântul ce exprimă Adevărul ?



Cercetând duhurile

Noi deci doar „ cercetăm duhurile “.


Tot părintele Rafail Noica, un renumit filolog prin meserie, observă într-o cunoscută conferință cum a aflat că homeopatia este „ o știință în care Dumnezeu nu se dezmințea “.


Apoi prea cuvioșia sa arată cum este homeopatia o viziune terapeutică în care char cuvioșia sa a „ băgat capul... într-o măsură “ pentru că „exprima, îngâna, în multe feluri și teologia și viața noastră ascetică ortodoxă în multe aspecte“.



Un exemplu de preot ortodox homeopat

Serghie Filimonov este preot de mir, profesor de medicină la Sankt-Pe­tersburg, chirurg ORL în marina rusească și medic alopat rus, autor al lucrării Ortodoxia și homeopatia publicată în 2014 la Editura Episcopiei Giurgiului ( 978-6069-3501-40 ).


Prezentarea cucerniciei sale este asigurată de generosul Doctor drept credincios Pavel Chirilă, apoi de Doamna Doctor Ofelia Lugojan-Ghenciu, o mare doamnă, și o mare pediatră, de asemenea homeopată.

Ce ne spune părintele homeopat Serghie Filimonov, foarte direct, într-un interviu înregistrat în Formula As XXV, 1151-4-2015, 29 / 01 - 05 / 02 ?


Am înţeles, în cele din urmă, că pentru om nu este suficient tratamentul obişnuit. Sunt situaţii în care poate să ajute doar Domnul, prin biserică şi tainele ei. Aşa că am început să îmi trimit pacienţii la biserică şi la preoţi şi am văzut că în starea lor clinică se pe­treceau schimbări minu­na­te.


Mi-am pus atunci problema: de ce mă ocup eu doar de tratamentul trupului? Ar însemna că sunt medic doar pe jumă­tate, un medic nedesă­vâr­şit, care are în grijă doar corpul bolnavilor, neglijând totalmente su­fletul lor. Era limpede că trebuia mai întâi să-i ajut pe pacienţii mei să se eli­bereze de ceea ce-i apă­sa, să scape de pă­cat, să se pocă­ias­că şi, pe fondul acestei purificări, să merg mai de­parte cu lucrarea de vindecare. Dar un medic obişnuit nu are dreptul să spovedească un pacient.


Aşa că am făcut pasul ur­mător, am înce­put să studiez teo­logia, am ab­solvit seminarul, apoi academia teo­logică şi am fost hirotonit preot. Şi acum aplic tera­pia sufletului, împreună cu cea a trupului, pentru că omul este un întreg “.


Ioan de Kronstadt, Teofan Zăvorâtul, Ignatie Briancianinov sau Serafim al Leningradului nu numai că au folo­sit remedii homeopate, dar au şi recomandat credin­cioşilor să se trateze astfel “.


Sfântul Ioan de Kronstadt a sfinţit, chiar, în 1892, farmacia homeopată din Sankt Petersburg, afirmând, cu mare îndrăzneală ( hristologică, în chip teandric, nn ) în Însăși per­soana Dumnezeului - Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar “.


Cercetând comparativ

Compar acum, e drept, cam catafatic, această densă, foarte demnă prezentare cu alta, pe care nu o numesc. Natura maculaturii fudule îi interzice demnitatea citatului.

Nu citez deci lucrarea sau mai degrabă o lucrătură, probabil stipendiată de habotnici din Grecia, ce se crede o critică ortodoxă a homeopatiei. Este vorba doar de o făcătură bazată pe tăiere și lipire, în care unitatea clasică de stil există, dar ea e bazată pe orbirea înverșunării, iar nu pe demnitatea discernământului smereniei. Într-adevăr, unele blocuri de date importate în acea „carte“ sunt corect și în mod organizat copiate, dar de loc, superficial sau orbește interpretate.


Dar oare ce valoare ar avea lucrătura așa zis ortodoxă în care sfinți ca Teofan Zăvorâtul, Serafim al Leningradului, Ignatie Briancianinov sau Ioan de Kronstadt sunt trecuți pe liste staliniste la sfinții cei „deviaționiști“ și „înșelați“ ?


Doar pentru că nu au afurisit homeopatia, sau mai rău, chiar au plăcut-o, ba chiar, o Doamne, au practicat-o, au recomandat-o, și chiar au blagoslovit-o, culmea, sfințind la Sankt Petersburg primele ei farmacii, sunt ei doar niște înșelați ?


O Doamne, Sfântul Teofan Zăvorâtul a scris chiar, ceea ce îl face de neiertat pentru critici,


Așa e homeopatia! În cazurile în care timp de cinci săptămâni alopatia nu schimba cu nimic situația pacientului, homeopatia acționa simțitor într-o jumătate de zi. Cred că totuși ar trebui să i se înalțe un monument !


O Doamne, Sfântul Ioan de Kronstadt a sfinţit, chiar, în 1892, farmacia homeopată din Sankt Petersburg, afirmând, cu mare îndrăzneală, cum că :


În Însăşi persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar“ !


De te fabula narrantur

Cine critică un sfânt ca Teofan Zăvorâtul sau ca Ioan de Kronstadt drept mare sfânt „ înșelat “ se consideră, ipso facto un „ neînșelat “.


Edward Gibbon, comentând, ca istoric, una dintre miriadele de erezii, deși nu ca un teolog, ci ca un istoric, observa, logic, cum ereziarhii aceia puteau crede cum că universul întreg nu se va mântui, dar ei singuri da, ei se vor mântui.


Înșelarea neînșelaților

Ori, chiar noi, afirmăm : Suntem „ înșelați “ cu toții. Da, homeopatia suferă de toate atacurile tuturor demonilor, mândrie, magister dixit, și încăpățânare nu în ultimul rând, ca tot ce viețuiește după cădere.


Dar homeopatia nu este ipso facto demonică, așa cum un cuțit nu e vinovat dacă e folosit de un ceasornicar sau de un măcelar, sau un televizor nu e vinovat de ce se vede pe ecranul lui.


Pacea din sufletul cercetătorului, ca să parafrazăm pe sfântul Paisie cel Mare, sau pe sfântul Ioan Scărarul, e de patru ori mai tare chiar decât dreptatea, mai ales dacă aceea se impune cu afurisenie.


Domnul însuși ne face liberi și, în cercetarea Adevărului, noi medicii avem ca far în noaptea furtunilor de pe marea dezlănțuită a înșelărilor vremilor din urmă doar acestea patru direcții cardinale : lumina credinței, liniștea discernământului smereniei, nădejdea în Domnul, și dragostea de Adevăr.


Sfântul Ignatie Briancianinov :


Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună “.


Tot sfântul Ignatie Briancianinov continuă :


Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea proto-părinţilor noştri.



Nu totul este înșelătorie

Cu toţii suntem în înşelare ( începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon Noul Teolog, Editura Pustiei Optina, 1852 ).


Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării.


Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare. Cu toţii suntem înşelaţi, cu toţii suntem amăgiţi, cu toţii ne aflăm într-o stare mincinoasă, având nevoie să fim sloboziţi de către adevăr; iar Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos.


Deci numai căutarea conștiincioasă și smerită a Adevărului cu dorul de nestins de a-L afla poate, cu mila Domnului, să ne dezvăluie ceea ce ne rugăm cu lacrimi să aflăm, întru slava Lui și în slujba Lui.


Concluzie în privința ortodoxiei homeopatiei

Concluzia noastră la cercetarea problemei spinoase a ortodoxiei homeopate : homeopatia este ortodoxă.


Deci zicea Iisus către Iudeii care crezuseră în El : „ Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. “

(In 8:31)


„ Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. “

(In 8:32).


Dea Domnul ca lucrarea Lui să ne ajute pe toți, critici sau promotori, să ieşim din înşelare prin conştiinţa acestui fapt, că înşelarea cea mai mare este a te crede liber de înşelare, ceea ce este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării.


De Natura Remediōrum

Ce este deci ceea ce numim Cardinalitatea remediului  ?


E vorba aici, nici mai mult, nici mai puțin decât de bazele reale ale homeopatiei, la ale căror dificultăți reputate, chiar respectabile, se adaugă tainele originii ei, până aici foarte puțin cunoscute.


Povești săsești

Hahnemann le cunoștea, dar le-a ascuns, masonic, sub forma unei „descoperiri științifice“. Pe când lucra pentru cel mai faimos sas ardelean, guvernatorul mason al Ardealului din epoca Mariei Terezia, tânărul descoperitor, proaspăt „inițiat“ în masonerie de baronul guvernator a aflat de vechimea, apoi de natura acestei medicini, în biblioteca acestuia din Sibiu, apoi în aceea din casa de vară a baronului din Avrig.


Erau acolo incunabule, chiar ca acelea ale magistrului sas cu nume foarte românesc Blasius din Biertan.


Deci în palatele Brukenthal al acelui anume Samuel, fiul sasului Mihai Brekner din Nocrich, cel care fusese înnobilat de ultimul Habsburg, tatăl Mariei Tereza, acel Carol al șaselea (doar pentru imperiul romano-german, dar logic, numai Carol al treilea pentru unguri) celebrul ardelean născut undeva între Sibiu și Agnita, acolo nu s-a ivit pe lume homeopatia.


Sau poate da, însă cu mii de ani înainte. “Poate de mult s-a stins în drum, în depărtări albastre. Dar raza ei abia acum luci vederii noastre”...


Locul dintre Nocrich, Alţân și Androchel este tainic, deoarece Androchelul s-a scufundat cu totul spre cellalt tărâm, ceea ce desemnează chiar numele lui, săsesc „ Underten “, ce poate însemna chiar „ de sub pământ “. Ci acolo s-a ivit doar „ lucrarea “, sau mai degrabă „ lucrătura “ lui Hahnemann.


Observăm că deși sasul din Nocrich semna Bru-c-kenthal, cum se cuvine unui bogătan mason îmbogățit într-un mod nepermis prin masonerie, care a făcut însă un pod din cunoștiințele lui vaste, voluntarist, chiar dacă voit doar parțial transmise, încetățenit este cum am scris aici prin convenție, anume Brukenthal .


Desigur, pentru cunoscătorii tainelor isvoarelor cuvântului „ cuvânt “ însuși nu vine din latinescul „ conventum “, dar comunicarea care este doar sensul concret deși socialmente indispensabil al utilizării cuvintelor poate veni din cum municare.



Păcăleala lucrăturii lui Hahnemann

Tot restul îndelungatei sale vieți încheiate la Paris, Hahnemann a tăcut asupra lor, în mod necinstit, chiar dacă, e drept, a vrut să pună, chipurile, totul „ pe curat “, dovedind, în mod exclusiv axiomatic apoi experimental ceea ce era deja cu mult mai bine întemeiat, și anume abaric, vlasgic, tradițional, ca medicină ancestrală, în mod ubiquitar fundamentală.


Bazele acestea ale homeopatiei sunt limpezi, iar noi le facem doar cunoscute într-un limbaj mai riguros, fundamentat în fine pe o explicație în ideea de cardinalitate, aflată la temelia, de asemenea, a cercetărilor noastre istorice. Aici aflăm deci cum ar fi fost să fie o împăcare a lui Hahnemann cu Kent, marele homeopat cu adevărat credincios, care afirmase că homeopatia este imposibilă fără teologie.



Ce, cum și cât pun aici

Pun deci aici pe cât pot, ceea ce trebuie pentru a avea la îndemână, gratuit și rapid, fără publicități perturbatoare, câte ceva din mai tot ceea ce folosește oricui prin precizarea originilor ei, practicii homeopatiei.


Cartea crește, chiar aici, pe măsura interesului și întrebărilor dumneavoastră, dar practica se câștigă nu atâta citind, cât aplicând ceea ce am aflat și eu, saeva necessitas, și vă destăinui la seminarii, după moda acestui duh al vremilor, Zeitgeist - ul actual.


E vorba aici mai ales de cea unicistă, aceea exersată de specialiști, și de experți experimentați. Toți cei ce au beneficiat de ea, au practicat-o sau au predat-o, știu că este un domeniu excepțional și privilegiat al științelor și artelor, dar mai ales al marilor magisterii medicale. E medicina mea de suflet, care e concluzia unei cariere.


Fundamentarea homeopatiei prin cercetări în natura exactă a remediului

Varianta noastră, oferită aici, e în mod inerent cea tradițională, aceea practicată îndelung și continuu de la origini în nucleul Europei Vechi care este Aria Lingvistică Românească, apoi câtva timp, mai mult de zece ani, în cabinetul nostru al Sfântului Andrei din Franța.


Ea e originală și creatoare, fiind bazată pe natura reală a remediului, aceea informațională și energetică, deși atât de scandalos ne-substanțială. Da, remediul este material, remediul homeopatic nu e o vrajă sau o magie, dar este necesar a începe a pricepe homeopatia cardinală prin enunțul materialitate nu e tot una cu substanțialitate.


Doar reducționiștii confundă materia cu substanța. Ei sunt cei ce pictează cerul cu stele, și cred că așa cum ficatul secretă fierea creierul secretă gândirea. Pentru reducționiștii aceștia, câtă vreme înțelegerea lor trece regresiv înapoi spre categoriile grosolane la care îi obligă limitele pe care și le impun singuri, nădejdea e în cursurile de reciclare.


Da, homeopatia e de o natură strict materială, continuă, dar una ultrafină și extrem de subtilă, o natură creată, legând continuu creația Sa de Domnul, în chipul și asemănarea Sa, deci în mod tipic „ cardinal “, ceea ce o definește ca „homeopatie cardinală“.


Câțiva demoni, vreo vrajă, placebo-nocebo, ceva magie simpatică pe undeva ?

Die Gedanken sind frei. Wer kann sie erraten ? Să zicem, într-un Gedankenexperiment că homeopatia chiar ar fi doar lucrare demonică, cu vreo vrajă, sau două, placebo, nocebo sau doar magie simpatică.


Dar dacă ar fi vrajă, placebo, nocebo sau magie, simpatică ori antipatică, atunci întrebarea, simplă, wissenschaftlich, se pune : de ce “ar merge” homeopatia la găini, la pești, la câini și la cai dar nu și la șoareci, pisici sau la șobolani ?


Homeopații veterinari, adesea mai bine plătiți, semn al timpurilor, decât cei “umani”, sunt formali. Unul, vestit, a pus, flegmatic, conținutul unui întreg flacon de calcarea fluorica, într-o betonieră, în curtea unei mari crescătorii de pui alzaciene.


A adăugat acolo hrana pe o zi a celor câteva mii de Poules pondeuses care nu mai reușeau să facă ouă cu coaja tare și a pornit betoniera. Crescătorul de găini, disperat, a distribuit hrana “vrăjită”, ca pe un puternic nocebo, alungător consacrat, prin magie simpatică, a vrăjii sau blestemului, ce va fi fost, bietelor cloace.


Dès lendemain, dar mai ales din a treia săptămână après, după aceste doze unice, ouăle au început iar a putea fi vândute. Nu mai aveau coaja translucidă. Mă îndoiesc că duhul decalcificării, oricare ar fi fost, ar fi putut fi alungat din betonieră, chiar dacă homeopatul veterinar s-ar fi rugat peste betoniera respectivă.


Dar nu e exclus ca vrăjitoarele medievale, cărora nu cunoștiințele ie lipseau, în știința lor fără conștiință, ruina sufletelor, să fi organizat marele masacru al bietelor pisici cu blăniță neagră tocmai pentru că acelea nu se lăsau vrăjite.


Noi, drept credincioșii, ne stropim în sfeștanii casa cu apa sfințită, ne botezăm și ne botezăm copii, bem agheasma, și știm că de la Bobotează când a fost sfințită, Agheasma Mare nu se strică oricât am păstra-o. Ar îngădui Domnul ca apa să poată fi vrăjită, placebo, nocebo sau vehicul de magie simpatică ori antipatică ?


Pe pământ, în apele de sus și în cele de jos, poate fi apa, cea mai răspândită dintre minunile Domnului, vreun vehicul de duhuri necurate ? Desigur, talpa iadului e cel mai mare teolog, dar nu a dovedit Mihai Viteazul însuși care i-a rușinat pe papistașii din Alba, care este în criteriul nostru dreptcredincios, Adevărul ?


Chiar peste apa otrăvită, nu scrie părintele Arsenie Boca să facem semnul crucii dacă ne obligă vreun necredincios sau nebotezat să o bem ? Iar japonezul acela, vorbind rău apei nu face oare gheață haotică ? Vorbind bine, chiar dacă nu “evloghite”, oare nu face cristale armonioase, cu o estetică dumnezeiască ?


Mai poate, sincer, crede oarecine, că remediul care conformează apa în sucusiuni succesive are succes terapeutic cu ea pentru că i-a făcut astfel vrăji, magie simpatică sau antipatică, sau i-ar fi ascuns vreun duh de placebo ori nocebo printre nanobule ?

Cum lucrează homeopatia ?

Astfel am ajuns la miriade de bule tot mai mici și bulișoare scuturând bine diluții de remediu în apă.


La baza efectului ei dovedit cu această apă simplu dar bine scuturată, trebuie spus, nu stau nicidecum vraja, și nici chiar toată arcanologia masoneriei.

Nu se află acolo tainic vreun traseu de pendul sau păr de-al lui Mesmer, mătreață păstrată din perucile bine pudrate ale lui Swedenborg, texte deiste scrise pe cotoare de pâine uscată, supernatant de plasmă centrifugată de spermă de berbecuț din care experimenta Hahnemann niscaiva licori ca s-o mulțumească doar doar, numa numa pe Mélanie, sărăcuța de ea, bogătana...


Ci la baza fenomenului de diluare cu succes în sucusiuni succesive se pune doar lucrarea Domnului, lăudat fie numele Lui în veci.


O simfonie predefinită iar nu o memorie după ureche, lăutărească

Când limităm înțelegerea homeopatiei chiar numai la „ memoria apei “ trebuie mai întâi să înțelegem despre ce vorbim, cu mult înainte de a ne gândi cum s-o criticăm.


Explicația homeopatiei are trei laturi : comportamentul apei, efectul dinamizării și natura remediului supus diluărilor succesive prin pipetare apoi dinamizare la fiecare etapă.


Comportamentul apei

Toată taina homeopatiei este comportamentul apei.


Cea mai răspândită moleculă din lumea noastră omenească, H2O, prin structura sa tetraedrică apoi prin natura ei bipolară, este cu totul unică, ceea ce îi asigură un comportament variat, de o varietate extrem de complexă.


Nu realizăm sau uităm cât de mare este această binecuvântare a apei în lume. Să contemplăm câteva exemple simple. De exemplu apa dintr-un recipient dat, cum este albia cu peretele mâlos sau stâncos al unui lac, nu are o schimbare continuă a volumului ei prin răcire până la solidificare.


Ea are cel mai mic volum deci cea mai mare densitate la 4, iar nu la 0 grade Celsius. La zero grade Celsius ea dă pe dinafară prin înghețare, care poziționează astfel moleculele de apă încât volumul aceleiași cantități (o masă fixă) crește iar densitatea scade astfel corespunzător, în mod direct proporțional.


Astfel plutesc sloiurile, se sparg sticlele închise, pline cu apă uitate în congelator, se crapă stâncile sau pietrele când e ger de îngheață apa ce rămâne în crăpături, ies ghioceii peste noaptea în care își croiesc un tunel prin pământ apoi prin zăpadă, ce va fi liberat de soare, iar peștii nu mor niciodată înghețați când rămân la fundul lacului înghețat bocnă.


Apa constă din pachete de astfel de molecule tetraedrice bipolare aflate mereu în agregate, mai mult sau mai puțin libere, în agitația lor firească pe care nici o lege omenească nu o poate opri. Libertatea le organizează fără vreo acțiune impusă anume. Iar aceste agregate se organizează în mii de feluri prin căldură, lumină, sunete, armonii ambientale.


Acestea din urmă cuprind inclusiv stările emoționale ale experimentatorului care îngheață o soluție de apă, ceea ce s-a dovedit atât de frumos prin experiențele japonezului aceluia care s-a gândit să privească la microscop lame cu picături brusc răcite dintr-o apă căreia i s-a vorbit rău.


Henri Coandă observase de mult legături dintre felul apei foarte diferite în Japonia, un arhipeleag vulcanic, față de una dintr-o regiune carstică de la noi, pe de-o parte, și comportamentul locuitorilor respectivi, pe cealaltă parte.


Agregatele acestea moleculare sunt ori lichide homogene, ca în apa distilată, ori solide compacte ca în apa înghețată, ori libere ca în apa vaporizată în stare gazoasă. Dar stările ei de agregare nu sunt doar acestea trei, ci câteva mii, caracteristice, ceea ce este unic apei.


Agregatele moleculare sunt cel mai adesea asociate unor structuri neapoase dar care pot organiza agregatele moleculare, cum sunt pereții recipientului în care apa stă. Apa se mișcă singură ori curge în diverse regimuri, laminar, prin suprafețe paralele între ele, sau mai complicat, în vârtejuri diverse, care se pot numi în mod grupat, cu toatele, drept curgeri nelaminare.


Observații recente ale cardiologilor răstoarnă teoria clasică a lui Harvey despre rolul inimii în circulația sângelui. Într-adevăr, orice fiziolog va confirma că până să se întoarcă la inimă, apa stă, nu circulă în capilare, stare fără de care nici un schimb gazos sau nutritiv nu s-ar produce. Pentru a reporni, ea are nevoie de lumină.


Apa din plasmă circulă deplasând spontan câteva straturi de agregate moleculare în apropierea peretelui capilar cel mai fin într-o zonă laminară din care se exclude orice structură neapoasă, cum ar fi ioni, centre de cristalizare, proteine circulante, sau celule, sau microbi sau virusuri.


Aceasta este apa EZ (Exclusion Zone). Ea întoarce spontan sângele la inimă începând din capilare, iar abia apoi intervin fenomenele musculare, cuiburile de rândunică venoase, manevrele Valsalva (presiunea pozitivă în torace), inspirația forțată (presiunea negativă, aspiratoare în torace).


Efectul dinamizării agregatelor moleculare de apă locale

Scopul considerațiilor care urmează aici este să ofere un tablou pertinent al universului informațional al apei (în numeroasele ei stări tridimensionale locale) și un tablou ilustrativ al posibilităților de transmisie a unui mesaj coerent și interpretabil pentru sistemele biologice prevăzute cu capacitatea de prelucrare a semnificațiilor mesajului in vivo. Nu descriem aici variatele detalii metodologice pentru a nu îndepărta pe cititor.


Pe o scară de la zero la nouă, descrisă în Georgipedia ca nivele ale înțelegerii, aici eu nu depășesc nivelul cinci de abordare, apoi de prezentare, a situației cunoașterii curente.


Ea utilizează doar uneltele comune ale celor care au mai păstrat un minim de curiozități în cercetările lor postuniversitare. Nivelele de la șase (cunoașterea magistrală) la nouă (creatoare) sunt de găsit, rezervate pentru cei care se interesează de carte.


Apa, prin geometria ei, implică efecte majore controlate prin modificări minore, care pot fi descrise de teoria matematică a catastrofei :


La modificări minime ale structurii ei moleculare, ori doar a dispoziției ionice a dipolilor sau chiar ale spinului fiecăruia dintre protonii ei, care depinde colectiv de câmpuri de forțe electromagnetice exterioare, sau locale, date de învecinarea lor cu alte molecule, tot de apă sau nu, agregatele moleculare prezintă mișcări admirabile de aparent auto-configurare.


Configurările posibile prin această aparentă auto-configurare sunt admirabile, și cu totul spectaculoase. Structuri și topologii simple cum sunt spirale, regiuni microcristaline, zone peliculare, micro-roiuri, etc. sunt peste tot (ubiquitare).


Cu atât mai mult dinamizarea, care este agitarea prin scuturarea fizică repetată a recipientului de după fiecare nouă diluare, sau chiar printr-o nouă scuturare la administrarea remediului diluat, înainte de ingestia lui terapeutică, schimbă catastrofal și în mod caracteristic organizarea apei care e principala purtătoare de informație.


Configurațiile sunt purtătoare de informație, chiar dacă aceasta nu e substanțială, ci doar conformațională. Aceasta este energetică, și rezonantă, fiind vorba doar de apă, apă chioară, dar în câteva dintre diferitele ei stări organizate.


Natura, topologia, geometria și invariantele fractalizării structurale a agregatelor locale de apă chioară sunt tot atâtea nivele de organizare, păstrare, transmitere și utilizare a informației.


Depinzând inițial de un germene de cristalizare, o singură moleculă de remediu, ori de alte singularități ale matricilor moleculare și supra- moleculare reduse până la dimensiuni de câteva zeci de nanometri, aceste nivele de organizare poartă informație nesubstanțială dar intens configurativă, structurală și emisivă.


Odată obținută, și transmisă, organizarea apei care este purtătoarea de informație poate fi tradusă în acțiuni măsurabile, deci prin exercitare de forță la distanță.


Vibrațiile fiecărei molecule de apă dintr-o anumită structură și o dintr-o configurație specifică, alcătuiesc un câmp cu o armonie rezonantă autoîntreținută, radiantă, măsurabilă într-o emisie radiativă constantă în spectrul terahertzian.


În metafora pe care o propun, aceea a unei asociații corale gigantice, cu milioane de coriști, câți există în jurul dirijorului ca tot atâtea molecule de apă în pereții unei nanobule, fiecare moleculă polară fiind un corist, armonia rezultată este autoîntreținută coerent, întocmai ca nivelele energetice ale unei emisii amplificate de lumină.


Partitura este doar evocată de dirijori, care sunt moleculele de remediu diluate până la diluțiile la care ele mai există, statistic, individual.


Remediul este în stare moleculară, fiind dirijorul din conducerea fiecărei orchestre. Registrul de partituri sau repertoriul coralelor este prevăzut și furnizat în stare preformată prin registrul de structuri posibile ale apei, aflat ca o bibliotecă în culisele din sala de concert sferică a nanobulei.


Asta seamănă cu Filarmonica din Berlin, dacă publicul de jur împrejurul orchestrei ar fi corala iar orchestra ar fi chiar dirijorul.


Libertatea moleculelor de apă este măsurată precis, în aparatele de rezonanță magnetică nucleară (RMN), printr-un parametru major, T1, care va fi explicat odată cu tehnicile RMN și introdus imediat, puțin mai jos în acest subcapitol. Libertatea fiecărei molecule este caracteristică stării apei mai mult sau mai puțin pure.


Iar protonii dipolilor de H2O se întorc la starea lor dinainte de excitare mai mult sau mai puțin lent, după cum ionii din care fac parte ei sunt liberi în soluție, ori prinși în rețele de clatrați, în proteinele din starea lor quadridimensională in vivo sau în diverse alte aglomerări ale lor, caracteristice țesuturilor vii. Aceasta este și natura semnalului obținut prin RMN.


Efectul dinamizării ansamblului moleculelor de apă solvente

Una este apa distilată, deci reagregată de la molecule individualizate prin vapori ce se răcesc apoi se condensează, alta este apa de izvor, trecută prin filtre de roci sau freatice, sau în fine, în diferite stări de magnetizare sau de ionizare, mai mult sau puțin filtrată sau purificată de centre de cristalizare.


Chiar numărul de schimbări ale fluxului laminar în unghiuri drepte, care atinge câteva duzini în rețeaua de apă așa-zis potabilă din orașe ne schimbă drastic calitățile antiseptice ale apei. Apa aceea e desigur puternic fluorurată, cu unul dintre cei mai electronegativi dintre ioni, dar mai ales fără lamelele EZ.


Una este starea de agregare în structura terțiară a regiunilor și micro-roiurilor din apa EZ care înmoaie peretele capilar cel mai fin, cu totul alta este apa dintr-un clatrat, în fine iarăși alta este cea din vecinătatea fiecărei proteine, care contribuie la forma apoi la comportamentul acestor macromolecule esențiale.


Iar, în fine, foarte particulară este și apa din tunelele spirale ale acizilor nucleici sau din canalele histonice care împachetează ADN-ul spiral al dublei elici în câteva ordine de mărime ale ghemului înfășurat atât de precis pe nucleozomi pentru transcriere sau replicare.


Orice înregistrare a timpului de relaxare magnetică a spinului protonilor, transformată în semnal util aparatelor de rezonanță magnetică nucleară este caracteristică pentru fiecare remediu apoi fiecare din treptele de diluare ale sale.


Durata fenomenului de revenire la starea dinainte de magnetizare a celor doi protoni ai fiecărei molecule este direct legată de natura agregatelor moleculare ale apei care la rându-i depinde de vecinătatea acesteia, prin locurile centrelor de cristalizare, sau prin participarea la pelicule de bule.


Prin crearea de bule din ce în ce mai mici, apoi prin agregarea lor fractală, se pot organiza anume capcane în care se captează în interiorul peliculelor monomoleculare molecule unice de remediu diluat.


Unde e aici presupusa „magie“ a comportamentului moleculelor apei?

Criticii care înfierează sau chiar afurisesc homeopatia fără a voi de fapt să afle ce critică, procedează astfel : ei inventează ceea ce ei cred că ar fi explicația homeopatiei, „cataliza“ apoi „o magie simpatică“, apoi o diabolizează prin această confuzie voită, dar de tot râsul.


Limitând spectrul, apoi universul discursului lor, ei pretind nu lărgirea propriei lor înțelegeri ci o reducere la absurd. Dar vai, reducerea la absurd demonstrează doar absurdul limitelor impuse de ei, nu desființează cum urmăresc ei, obiectul argumentului, care este valoarea homeopatiei. Critica homeopatiei a ajuns de râsul lumii.


Printr-o diluare la 10 la puterea a doua ori 12 ori (pipetări de unul dintr-o sută volume ale soluției într-o nouă eprubetă cu apă distilată, urmată de scuturarea ei), deci 10-24 (la puterea a 24-a cu minus), deci CH 12 pentru că se pleacă de la CH 1 care e chiar remediul diluat o sutime, zece la minus doi, chiar nu mai există molecule de remediu, NICI UNA.


Deci de-acolo mai departe nu e posibil nici un eventual efect catalizator. Condițiile in vivo nu sunt atât de variate încât efectele unor transformări chimice organice să fie diferite la condiții local reactive un pic diferite.


Efectul homeopatic la diluții mai mari decât CH 12 este precis, măsurabil și el crește evident ! Explicația nu e paradoxală, nici locală ci este în dinamizare, dar nu în sensul în care criticii homeopatiei dirijează discursul lor fals, spre magie.


Explicația acestui paradox pentru o minte, chiar una odihnită pentru că e antrenată doar în paradigma doză - efect, care este una allopată, sunt nanobulele, bule de apă de dimensiuni nanometrice. Pereții lor au o configurație dictată la un moment dat de molecula de solvat din interiorul bulei.


Configurația nanobulei, peretelui sau “pielii” de molecule de solvent este emitentă, deci nanobula emite în domeniul terahertz-ilor.


Configurația nanobulei este stabilă, fiind rezonantă și oscilând neamortizat. Deci radiația este măsurabilă, prin timpul de relaxare T1 în RMN.


Pe înțelesul tuturor, moleculele de apă sunt coriști, în peretele unei săli sferice, fiecare fiind întorși sau nu spre dirijorul din centrul sferei.


Coristul poate pleca individual, chiar dirijorul poate pleca, dar melodia armoniei rezultate prin prezența inițială activă ( dar nu neapărat continuă a dirijorului ), continuă chiar și când sfera este goală sau o parte din membrii coralei, ici colo, dispar.


Astfel încălzirea unei soluții homeopatice distruge efectul homeopatic, ceea ce se știe, pentru că bula se sparge, iar soluțiile homeopatice au o dată de perempțiune care depinde de durata emisiunii, atâta timp cât se mai emite o armonie dată din corala nanobulei.


Nu sunt cunoscute filtre de emisie în jurul nanobulelor, câtă vreme acesta nu se sparg. Adsorbția lor pe o suprafață cristalină, cum e aceea a adsorbantului sferic de cristale de lactoză sau zaharoză pentru intoleranții la lactoză (granulele, globuli, sau biluțele homeopatice) nu le sparge și nici nu le reduce puterea emisiunii.


Corala e masivă, e compusă individual doar de dirijorul temei, care poate pleca odată ce corul cântă continuu, chiar când dirijorul pleacă, și toată gașca tace doar când sala, care e bula, se sparge.


Natura cardinală a remediului

Acesta este obiectul precis al acestei Homeopedii, ceea ce e explicat cel mai clar, cum se va vedea pe larg prin câteva mii de materii într-un duh exemplar, prin cardinalitate (iar nu prin duhul, spiritul, portretul sau alte atribute ale remediului).


Natura cardinală a remediului se bazează pe transmiterea informației structurale și conformaționale (electrostatice) a nanobulelor configurate la rândul lor prin dinamizare (formare de nanobule) de structura electrostatică a moleculelor de remediu.


Informația structurală și conformațională se transmite și se păstrează în pereții nanobulelor chiar când molecula inițială de remediu dispare prin dinamizare, cu spargerea nanobulelor, eliberarea muleculei inițiale de remediu, și crearea nanobulelor mai mici.


Peretele nanobulelor se comportă ca o piele de arici, în care fiecare dintre țepi are o poziție binară, polarizată, informația fiind matricea de valori de polarizare a fiecărei țepe. O nanobulă are câteva milioane de molecule de apă fiecare cu orientarea ei, în total determinând tipul, și caracterul emisiv al fiecărei “piei de arici”.


Faptul că o multitudine de remedii (sunt caracterizate până în 2020 circa cinci zeci de mii de materii bine caracterizate ) prezintă fiecare o caracterizare în mod biunivoc caracteristică, tradusă în structura și conformația nanobulelor obținute prin dinamizare se numește aici cardinalitatea remediului.


Oceanul de simboluri, un singur cardinal

Ar fi să ignori rezonanța, armonia, cardinalitatea sau chiar pronia faptul trist de a crede din păcatele noastre că emisia terahertziană a unei nanobule, odinioară conformate de o moleculă de solvat din interiorul ei se poate pierde.

Ea este naturală, moleculară, neamortizată.

Receptorii care mediază efectul specific al remediului sunt acordați la frecvența așteptată.

Lucrurile se petrec ca la un receptor al undelor electromagnetice din spectrul de frecvențe utilizate de radiouri sau de radare.

În lumea fiziologilor se întâlnesc semnale care nu se pierd, prin aplicarea de către receptor a filtrelor decodante, în spectru de frecvențe, în timp, și în spațiu.

Radioamatorii cunosc și ei metoda de a trece de la o frecvență bruiată la alta, sau la mai multe, prestabilite, tocmai pentru a face față unui caz de bruiaj.

În timp, filtrele se aplică în metoda potențialelor evocate : un stimul vizual discret care declanșează o fototransducție de exemplu, este așteptat de electrozii occipitali exact la momentul când, în mod normal, neîmpiedicat de ceva, influxul nervos început de fototransducție, ar ajunge acolo.

În spațiu, o electrocardiogramă se poate citi, măcar într-o derivație, chiar pe o electroencefalogramă.

O sigură moleculă feromonală percepută de un fluture mascul la doi kilometri distanță este recepționată, decodată, și luată drept cap de compas ca direcție cardinală spre fluturele femelă. Nu e dovedit că un gradient crescător de concentrații feromonale dirijează traiectoria către întâlnire.

Fototransducția însăși traduce un număr discret de fotoni într-un semnal electric măsurabil. Amplificarea energetică de la foton la fotoreceptor este de peste paisprezece ordine de mărime (puteri ale lui zece).

Da, un remediu inițial nediluat cam cât a cincizecia parte dintr-o linguriță de solvat ( să zicem o zecime de mililitru sau a zecea parte dintr-o miime de litru, sau 10 - 4 ) într-un ocean de solvent ( să zicem o sută de milioane de kilometri cubi ceea ce sunt o sută de milioane de miliarde de metri cubi sau tone, care sunt, desigur, fiecare, o mie de litri, 10 20 ) reprezintă douăzeci și patru de ordine de mărime.

Cum numărul lui Avogadro este pe acolo, între puterile 23 și 24 ale lui zece, abia la diluția aceasta nu mai găsim decât o parte, atenție, o parte iar nu o moleculă de remediu inițial într-un ocean. Molecula dizolvată dispare din ocean, dacă remediul inițial nediluat era un mol de remediu, abia la diluția de patruzeci și opt de ordine de mărime, ceea ce este CH 24 !

Dar de ce ar face semnalele moleculare excepție de la reguli simple de prelucrare a lor bazate, grosso modo, pe un fenomen de rezonanță ?


În concluzia generală :

Homeopedia e plagiat masonic al unei discipline ortodoxe.


James Tyler Kent, probabil cel mai mare homeopat care a existat vreodată, medic și eminent profesor de anatomie a afirmat că nu se poate face homeopatie fără teologie.


Astfel Kent a precizat ceea ce Hahnemann, “descoperitorul” doar al unor manuscrise la Sibiu, și “inițiat” de baronul Brukenthal, guvernatorul Ardealului, ascunsese :


Forța vitală nu-i deism, e darul Domnului.


Domnul a îngăduit apa așa cum este aceasta, cu mii de stări de agregare, iar nu cu trei.

Domnul a îngăduit crearea de nanobule prin dinamizare.

Domnul a îngăduit modul de comportare fizică a moleculei de apă prin natura gradului ei de libertate rezonantă, demonstrată prin câmpuri magnetice modulate din exterior, apoi semnăturile imagistice caracteristice ale stărilor MRN în diluțiile cercetate, sistematic catalogate.

Domnul a îngăduit persistența emisiilor constante, caracteristice, în spectre terahertziene, ale pereților nanobulelor, prin modelerea dispoziției polarităților moleculare ale monostratului lor de interfață internă într-un mod spontan emisiv, timp de până la șapte ani, în raport cu configurația moleculei de remediu supusă la început dinamizării.

Domnul a îngăduit, în fine, absența din nanobule acestei molecule de remediu, care poate fi scoasă din nanobulă prin dinamizarea peste diluțiile hahnemanniene centezimale doisprezece (CH 12), la diluții depășind numărul lui Avogadro.

Slăvit fie Domnul !

Lege artis

Diluția nu impregnează cu nici o magie, dar da, “ succesiunea sucusiunilor are succes ”, dinamizarea în ordine successivă transferă informație non substanțială din remediu pe un suport material, și anume în apă, în comportamentul minunat al căreia se găsește taina.

Doar Domnul vindecă. Doar Hristos schimbă. Doar doctorii nu trebuie să se numească doctori. Doctorii ascultă, înțeleg, evită catastrofele, empatizează și cârpesc pe unde pot țesătura care oricum nu se poate destrăma, nefiind cusută cu ață muritoare.


Domnul îngăduie câtorva darul vindecării care nu se învață, ci se dă înapoi, smerit. Dacă Domnul îngăduie sufletului redempțiunea, iar dacă natura sufletului este nemuritoare, intangibilă, netransmutabilă, fără metempsihoză și fără metemsomatoză, deci divină, atunci e nevoie mare de materialitatea trupului.


Trupul este corp material muritor, deoarece sufletul decăzut nu poate fi atins. Dar el poate exprima tristețea căderii în suferința redemptorie a trupului. Iar trupul trebuie să sufere, deși nu acesta îi este scopul, și trebuie să moară pentru că prin transferul durerii în el sufletul rămâne dumnezeiesc.

O împăcare de patru ori mai tare decât dreptatea

Nu-i până la urmă nici un paradox al acțiunilor nesubstanțiale în homeopatie.

Ci e vorba doar de informație modulată de parametrii de structură electrostatică a moleculelor remediului.

Aceasta este transmisă prin dinamizare, este de natură persistentă natural emisivă, electromagnetică, reală, rezonantă, materială, pură, transmisă, deci în toate este cu adevărat fizică, dar mai ales întru totul dumnezeiască.

Paradoxul fizic nu păcătuiește desigur decât împotriva ignoranței, dar nu și împotriva rațiunilor divine, cum poate mărturisi de pildă teologia sfântului Maxim Mărturisitorul.

Încă o dată, discutarea liberă a naturii, valorii, ori a esenței homeopatiei implică o ontologie ortodoxă, libertatea cugetului smerit, discernământul smereniei, apoi faimoasa, de acum, căutare a Adevărului, sine ira et studio. Ca să revin, în încheiere, de la Tucidide la Sfântul Ioan Scărarul :

De se va întâmpla între tine şi altul cuvânt de scârbă şi va tăgădui cuvântul, nu-l aţâţa pe el, zicând că ai spus ! Că se întoarce şi zice: „ Aşa am zis ! Şi ce ? “ şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace ; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. “

( Sfântul Ioan Scărarul despre mânie - în Filocalia, vol. 9 ).



Cardinalicește : Cartea din lumina tiparului

Cartea care se scrie aici, parcă singură, din discuțiile cu frățiile voastre, se va intitula probabil, mai populist, astfel : Homeopatie, allopatie și antipatie : știință, artă, magisteriu, minune, erezie sau magie ? (Mic tratat de homeopedie).

Când cartea, de peste 1000 pagini, tipărită în condiții optime, în valoare de cel puțin 50 €, va fi gata de expediat, toți donatorii acestei sume o vor primi fără nici o taxă de transport, și fără nici o altă plată sau formalitate suplimentară.


Noi clădim aici adevărata homeopatie, aceea cardinală, ortodoxă, ceea ce echivalează poate nu cu o catedrală, ci cu o bisericuță ctitorită voievodal, mică, dar sveltă, apoi plină de sfinte icoane. Dacă doresc, donatorii, ca acei mulți binefăcători dintotdeauna, trecuți pe pisanii, se vor vedea în versiunea tipărită, scriși la loc de cinste, în dreapta pridvorului.


Acolo veți găsi bibliografia exhaustivă, și, în anexe, între altele, teza mea de doctorat postuniversitar (postdoctoral) în homeopatie, cu o monografie despre un remediu cardinal. Aici vă oferim pagini alese din lucrarea noastră de căpătâi, la care puteți contribui cu donații aici, spre împăcarea finală între Kent și Hahnemann.


Nu se poate concepe nici o medicină fără Dumnezeu ! Aceasta este evident și în homeopatie, și chiar mai ales în homeopatie, , iar Kent a spus-o. Dar nici cu Hahnemann, care a încercat să-L ascundă pe Domnul sub bazaconii ateiste ad hoc cum că forța vitală ar fi început fără voia Domnului, a Cărui energie perfectă a Sa, Energia Increată, creează începutul a orice există, nu ne e rușine.


Este homeopatia utilă ? Da. Este ea controversată ? Da. Este ea anti-creștină ? Nu ! A fost răspândită de un mason deist, vitalist și non-conformist, dar Domnul, în mare mila Lui, a făcut-o mai bună, măcar pentru trup, ca medicina antipatică, iar nu doar allopatică oficială.


Așa cum scria părintele Cleopa de reconstrucția sfintelor noastre mănăstiri ortodoxe de câtre comuniștii care voiau să le dărâme, și cum știm din povestea lui Dănilă Prepeleac, doar Domnul poate pune la lucru și pe Talpa iadului.


Colofon

Autorul sunt eu, Dr Dan Waniek, un medic specialist în medicină generală, cu zeci de ani de experiență clinică, peste patru zeci, expert și în homeopatie în linia Dr. Didier GRANDGEORGE - Dr. Jean-Luc ALLIER de peste zece ani.


Cum homeopatia în practica mea nu este nici, horribile dictu, New Age nici magică nici măcar hahnemanniană ci drept credincioasă, dar una continuată creator, integrată ortodox prin teoria cardinală, apoi asociată cu metoda iridonomică am numit-o homeopatie cardinală. Mai pe scurt, homeopedie.


Am supraviețuit și eu, în chip minunat, cu voia Domnului, unui cancer de ficat ( carcinom hepatocelular ) care m-a lăsat făcut praf, mort de-a dreptul, la o greutate de 28 kilograme ( plus 40 de ascită ), și un transplant. Domnul m-a mai lăsat să mă mai smeresc în lumea aceasta în care trebuie să plângem ca să putem râde când o părăsim, făcând măcar câte ceva bun, deoarece El nu vrea moartea păcătosului.


Am aplicat apoi, reîntors în lumea aceasta, la maximum, dictonul „ cura te ipsum “ ( înțeles ca reîntoarcerea eternă, smerită, la Voia Domnului ) și principiul „ similia similibus curentur... “ ( înțeles ca întemeierea nesfârșită, exclusivă, în Lucrarea Domnului, ori măcar în Chipul și Asemănarea Lui ) în chip cardinal după ce tocmai dădusem teza cuprinzând ideea homeopatiei cardinale într-o monografie despre Iris Versicolor.


Dar mai ales am înțeles maxima marelui nostru „ multiplicist prin necesitate “, a Profesorului Doctor Docent Dumitru Gheorghe Bungetzeanu acest magistral „ unicist prin vocație, care caracteriza perfect realitatea, cum că e mereu ceva constructiv în orice „ nenorocire “.


Magistrul era dintr-acea specie rară a lui James Tyler Kent (mai puțin de un sfert dintre homeopați fiind mari medici deveniți și mai mari medici homeopați), care înțelegeau că medicina este una, unica, aceea care privește doar pe pacient, întotdeauna unic cu durerile lui, și nimic altceva, iar aceasta o face cu dragoste, și cu privirea cu care îl privește Hristos.


Copyright

Toate aceste pagini sunt protejate de convențiile universale și locale privind drepturile de autor în toate jurisdicțiile. Copyright -ul este rezervat.


©️ All Rights ReservedCondițiile merită a fi citite


Iată de ce :


Toate drepturile rezervate ! ( All Rights Reserved, AAAT ).


TOT CE E AICI NU POATE FI COPIAT NICICUM, ȘI ESTE MEREU ÎNREGISTRAT LEGAL " BY TRUSTED THIRD PARTIES " !


Copyright-ul este rezervat ! Toate drepturile acestei publicații aparțin oriunde, întotdeauna, în mod exclusiv doamnei mele iubite, Georgiana Iosefina Waniek ( născută Halacec ) și urmașilor noștri legali și desemnați INDIVIDUAL în mod specific, Andrei Waniek și Andra Waniek.


All Rights Reserved AAAT (Anywhere, Anytime, and even at All Times or instantiations of copyright infringements, one by one, including abuses of the so called bona fide, by virtue of the abusus not tollit usum paradigm) ! Copyright registered worldwide # 00060432-1. If you find copyright infringements please report here , thank you !


Vă sfătuim sincer să nu copiați de aici !


Cercetarea abaterilor de la legile lumii ale drepturilor de autor se face sistematic. Cercetarea aceasta se face robotic, în timp real, și se raportează automatic tuturor jurisdicțiilor competente !


Nu copiați nici măcar în modalitatea așa-zisă „bona fide” deoarece veți constata, chiar dacă nu imediat, imprescriptibilitatea, apoi costul, foarte semnificativ, al încălcării legilor universale ale dreptului de autor. Despăgubirile sunt calculate inclusiv în funcție de timpul, circulația, impactul, apoi durata (TCID) utilizării neautorizate a copierilor.


Întrebați pe cei mulți pățiți. Noi de fapt finanțăm proiectul Georgipediei și pe cel al Homeopediei, deocamdată, doar prin acest mijloc :-)


Unii spun că înțelepciunea este capacitatea de a găsi o alternativă. Eu nu cred asta ! Înțelepciunea, singura, este a uni voia ta cu voia Sa. Facă-se voia Ta !


Dacă vă place lucrarea noastră, prin care vom caracteriza foarte practic, cardinal, dar și din experiență, câteva mii de remedii, ajutați nașterea ei : Puteți contribui la ea în mod concret, sponsorizând cu o sumă recurentă, oricare, chiar și cu numai zece euro pe lună, completarea ei, aici, în Patreon.


Vedeți chiar aici cum crește ea. Cu prima sută de “ patreoni ”, sau mecenae, pun imediat toate remediile pe acest sit. Apoi pun și repertoriile sintetice dar în limba noastră, iar cu a treia sută de patreoni pun și simptomele și trimit cartea pe cheltuiala noastră la fiecare dintre dumneavoastră.


Cum contoarele de pagină indică un interes real pentru homeopedia noastră, sper din inimă să nu fim nevoiți să introducem măcar materiile remediilor, și repertoriile noastre sub oribilele Paywalls...


AUTORIDATELUCRĂRIREMEDIIREPERTORIISIMPTOMETEORII